• Menu

Hramul comunității



După trei zile cu un program spiritual intens, credincioșii parohiei noastre au trăit cu bucurie hramul comunității. Marți, 15 august, în Solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului”, comunitatea noastră și-a sărbătorit hramul într-o atmosferă festivă. Bucuria tuturor a fost întregită de prezența ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care a prezidat celebrarea liturgică, și a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București. Cuvântul de învățătură a fost ținut de către Pr. dr. Eduard Giurgi, Profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie Catolică și Vicar Episcopal al secțiunii pentru cler. Acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze modelul Sfintei Fecioare și „să-i facem spațiu lui Dumnezeu în viața noastră, să-l preamărim pe Dumnezeu în viețile noastre, pentru că numai astfel demnitatea noastră este cu adevărat pusă în valoare”, insistând totodată pe importanța rugăciunii personale și a participării la Liturghia duminicală. La oferirea darurilor, au fost aduse la altar simboluri ale celor șapte sacramente. Înainte de binecuvântarea finală, părintele paroh, Mihai Mărtinaș, a reînnoit consacrarea comunității la Inima Neprihănită a Mariei, urmată de imnul de mulțumire adresat Sfintei Fecioare, „Toată frumoasă ești Marie”; apoi, cei prezenți s-au rugat pentru obținerea indulgenței plenare, acordată cu prilejul hramului. Părintele i-a adresat un cuvânt special de mulțumire Înaltpreasfințitului Aurel, care a răspuns la invitația de a fi prezent în mijlocul comunității pentru sărbătoarea hramului. Totodată, i-a adresat urarea „La mulți ani!”, deoarece, pe 15 august, Arhiepiscopul nostru își serbează ziua de naștere. Apoi, Părintele i-a felicitat pe ÎPS Ioan Robu și pe Părintele Eugen Bortoș, care sărbătoreau 55 de ani de preoție.
La final, Părintele i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru sărbătoarea hramului, confraților preoți care au fost prezenți la Sfânta Liturghie, coriștilor și tuturor persoanelor care s-au implicat pentru buna desfășurare a sărbătorii. Înainte de a împărți binecuvântarea finală, ÎPS Aurel Percă i-a mulțumit Părintelui paroh pentru invitație, și-a exprimat bucuria de a fi din nou în mijlocul comunității de la parohia „Adormirea Maicii Domnului și, adresându-se comunității, a spus: „Vă felicit pentru că sunteți o parohie vie; o parohie care se adună pentru rugăciune, care dă tonul la multe inițiative în Arhidieceză”. Sfânta Liturghie solemnă de hram fost urmată de o agapă, la care au fost invitați toți cei prezenți. Fotografii realizate de Bogdan Moisa