• Menu

Vizita pastorală - 21-24 aprilie



În perioada 21-24 aprilie, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, s-a aflat în vizită pastorală în comunitatea noastră. În prima zi a vizitei, la ora 17, l-am întâmpinat în biserica noastră parohială pe PS Cornel Damian, care ne-a spus că Vizita pastorală nu este o inspecție, ci ocazie de întărire a comuniunii între Păstor și comunitate, comuniune ce se realizează prin rugăciunea în comun, prin participarea la Sfintele Sacramente și, mai ales, prin participarea la Sfânta Liturghie. Fiind joi, după Liturghia de seară, PS Cornel a participat alături de comunitatea noastră și la Ora de adorație euharistică.
În ziua a doua, Preasfințitul a vizitat bolnavii, s-a întâlnit cu Vicențienii și cu Grupul Legio Mariae, a stat la dispoziția credincioșilor pentru spovadă, a prezidat Sfânta Liturghie și a participat la Cateheza cu tinerii. În ziua următoare, Păstorul a fost printre tineri: a participat la activitățile grupurilor de cercetași, a ținut orele de cateheză pentru copii și adolescenți, a vizitat grădinița administrată de surorile din Congregaţia Fiicele Milostivirii şi ale Crucii. Duminică, 24 aprilie, s-a încheiat Vizita pastorală a PS Cornel Damian în comunitatea noastră. În timpul Sfintei Liturghii de la ora 9.00, care le este destinată copiilor, Episcopul a stat la Scaunul de spovadă, intervenind la sfârșitul Liturghiei cu un cuvânt adresat copiilor și părinților. Pe aceștia din urmă i-a îndemnat ca prin exemplul personal să fie primii învățători ai credinței pentru copiii lor. A urmat vizita la Ora de cateheză a copiilor care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtășanie. Aceste patru zile speciale și binecuvântate s-au încheiat cu Liturghia pro populo, care a fost prezidată de PS Cornel Damian. Fotografii realizate de Bogdan Moisa