Sâmbătă, 11 mai, Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost prezent în comunitatea noastră, unde a conferit Taina Sfântului Mir celor 35 de candidați, care din luna octombrie s-au pregătit pentru acest eveniment.
Trebuie menționat faptul că pentru pregătirea candidaților la Mir s-a urmat programul catehetic „Ești ales”, care are menirea să-i poarte „pe tineri într-o călătorie prin întreaga credință catolică, cu toată bogăția și vitalitatea ei. Programul este eficient și pasionant, reunind materiale video profesioniste și un bogat manual pentru participanți” (programe.cateheza.ro).
La Omilie, Arhiepiscopul a insista asupra identității noastre catolice și le-a transmis celor prezenți că „trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu și să fim mândri că facem parte din Biserica pe care a voit-o Cristos: una, sfântă, catolică și apostolică”.
|
Apoi, plecând de la a doua lectură care a vorbit despre roadele Duhului – „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea” (Gal 5,22) - , Înaltpreasfințitul a spus că noi toți „trebuie să rămânem fideli darurilor pe care le-am primit. Și în felul acesta întotdeauna avem ceva de dăruit, dăruind celorlalți din ceea ce am primit”.
Adresându-li-se în mod deosebit candidaților la Mir, Arhiepiscopul a spus: „Voi nu veți uita niciodată că ați primit Mirul în luna mai, lună în care Sfântul Părinte Papa Francisc vine în țara noastră. Cum bine știți, pe 31 mai Papa va celebra o Liturghie în Catedrala noastră, la care vă îndemn să participați. Dar nu veți uita, desigur, nici că Sacramentul pe care îl primiți acum este un dar care trebuie să vă învețe că și voi trebuie să dăruiți, prin iubire, prin răbdare, prin fapte”. „Iubiți credincioși, am vrut să mă opresc asupra roadelor Duhului Sfânt, pentru că ele ne leagă pe toți în același «împreună» de credință, în același «împreună» de comuniune. Să purtăm roadele Duhului în viața de fiecare zi și să fim mândri că facem parte din Biserica pe care Isus a voit-o, căci numai lui Petru i-a spus Cristos: «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea!»”.
Candidații la Mir au fost implicați în celebrarea liturgică prin citirea lecturilor, prin participarea la Rugăciunea credincioșilor și la Oferirea darurilor.
Dumnezeu să reverse mereu binecuvântarea sa asupra comunității noastre și să ne ajute să oferim zilnic, prin viața noastră personală și comunitară, din roadele Duhului.
Fotografii realizate de Bogdan Moisa.
|