• Menu

Sărbătoarea familiilor



Este deja o tradiție în parohia noastră ca în ultima duminică a lunii octombrie să se celebreze Sărbătoarea familiilor. Și este foarte frumos atunci când familiile aleg ca bucuria lor să fie prilej de sărbătoare pentru marea familie de familii, care este comunitatea parohială. Astăzi, 9 familii au ales să-și reînnoiască în fața altarului jurământul din ziua căsătoriei. Au fost sărbătorite familii cu 5 până la 35 de ani de căsătorie. Ceremonia a început cu o procesiune solemnă în cadrul căreia soții sărbătoriți, în acordurile Marșului nupțial, au intrat în biserică și, înconjurați „de cununa de fii”, s-au așezat în primele bănci. La predică, Părintele paroh a spus că aniversarea căsătoriei trebuie să fie un moment important în viața soților, în acest sens amintind celălalt sacrament al slujirii, Preoția: așa cum preoții, o dată pe an, în Joia Sfântă, își reînnoiesc făgăduințele din ziua în care au fost sfințiți preoți, la fel și soții ar trebui să-și amintească jurămintele din ziua căsătoriei. Și, referindu-se tot la cele două sacramente ale slujirii, preluând cuvintele Fericitului Vladimir Ghika, a spus: „Căsătoria este un sacrament care, ca şi Preoția, se reînnoiește în fiecare zi. Este o stare prin care bărbatul şi femeia pot ajunge la sfințenie, fiind pur şi simplu un soţ bun şi o soţie bună. În căsătorie, ca şi în preoţie, harurile nu se primesc toate deodată, ca în cazul celorlalte sacramente, ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea pentru soţi de a le cere zilnic de la Domnul.”. După predică, soții sărbătoriți și-au reînnoit făgăduințele de la căsătorie și au primit binecuvântarea specială pentru această ocazie. La sfârșitul celebrării liturgice, soții sărbătoriți au primit un dar simbolic și o diplomă aniversară.