În Sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret, în comunitatea noastră s-a celebrat Sărbătoarea familiilor. A fost prilej de bucurie pentru întreaga comunitate, dar mai ales pentru 11 familii care au ales să-și reînnoiască în fața altarului jurământul din ziua căsătoriei. Au fost sărbătorite familii cu 5 până la 50 de ani de căsătorie.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele paroh, Mihai Mărtinaș, alături de care s-a aflat Părintele diacon Robert Petrișor, care a ținut și cuvântul de învățătură.
După predică a urmat momentul în care soții sărbătoriți și-au reînnoit făgăduințele și au primit binecuvântarea specială pentru această ocazie.
La sfârșitul celebrării, fiecare familie sărbătorită a fost felicitată și a primit o amintire. Sărbătoriții i-au mulțumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă sărbătoare și pentru momentele de har pe care le-au (re)trăit!
Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă, în casa parohială.
|